English | Română

Servicii

 

Differentiation is keyFie că vă aflaţi în faţa unei extinderi, fie ca doriţi să intraţi într-o nouă afacere, întotdeauna aveţi nevoie de un tablou cu ce se întamplă în sectorul respectiv.

Cine, ce şi cum face sunt întrebări la care întotdeauna trebuie să ştiţi răspunsul. Noi vi-l oferim în cel mai profesionist mod cu putinţă.

 

Dacă aţi identificat nevoia unei prezenţe mai bune la raft a produselor dumneavoastră, prin intermediul partenerilor noştri vă oferim servicii profesionale de merchandising.

 

 

Studii de fezabilitateOrice proces investiţional necesită decizii de alocare a resurselor. Studiile de fezabilitate şi planurile de afaceri - prin elementele lor de analiză cost — beneficiu sunt instrumentele de cea mai mare utilitate în ajutarea atât a investitorului cât şi a finanţatorului pentru luarea deciziilor oportune.

Odată luată decizia de investire, trebuie aleasă soluţia de finanţare. Aceasta poate fi nerambursabilă (prin instrumentele structurale derulate prin intermediul programului operaţional regional (POR), rambursabilă (bănci, fonduri de investiţii, etc) sau un mix ale celor două. Indiferent de varianta aleasă este nevoie de elaborarea unor Studii de Fezabilitate sau Planuri de Afaceri care să respecte cerinţele tuturor instituţiilor care derulează finanţarea. De multe ori acestea nu sunt complementare şi de aceea este nevoie de elaborarea unor mai multe versiuni.

Însă, indiferent de aceste elemente, serviciile noastre vă vor garanta elaborarea unor materiale în condiţii de excelentă şi care vor răspunde tuturor elementelor cheie cerute, având garanţia unor materiale eligibile din punct de vedere al construcţiei lor:

 

  • Definire obiective - Se stabilesc beneficiile socio-economice care se obţin prin implementare.

 

  • Identificare proiect - Urmărim claritatea identificării (să fie evidentă unitatea de analiză economică). Prezentăm limitele financiare şi urmărim ca identificarea respectivă să definească clar proiectul.

 

  • Analiză opţiuni şi fezabilitate - Se cunoaşte că fezabilitate nu înseamnă doar aspecte inginereşti, ci în numeroase cazuri, include aspecte de marketing, management, implementare, etc. Toate acestea sunt subiecte pe care materialele noastre le prezintă într-un mod acurat şi profesionist.

 

  • Analiza financiară - Previziunea fluxului de numerar generat prin implementarea proiectului ne ajută la calculul şi analiza diferitelor rate solicitate de finanţator - rata financiară internă a randamentului (FRR) şi valoarea netă financiară actuală (FNPV).

 

  • Analiza economică - Costurile şi beneficiile sociale sunt elemente principale în analiza unui proiect propus pentru finanţare din fondurile europene. Analiza economică, instrumentul care include analiza acestora este metoda prin care se stabileşte contribuţia proiectului la bunăstarea economică a regiunii sau a ţării.

 

  • Analiza multicriterială - Este poate cea mai importantă secţiune a unui Studiu de Fezabilitate prin faptul că analizează şi ierarhizează proiectul în funcţie de obiectivele sale generale şi specifice. Acestea pot face diferenţa între un proiect eligibil şi unul neeligibil din punctul de vedere al finanţării prin fonduri europene.

 

  • Analiza riscului şi a senzitivităţii - Scopul acesteia este acela de a selecta variabilele critice care pot determina abateri de la cea mai bună estimare. În urma identificării acestora se pot lua şi măsuri pentru controlul acestor variabile. Această secţiune este foarte importantă şi pentru investitor, de aceea punem un foarte mare accent pe această secţiune pentru că este un ghid foarte important pentru implementarea proiectului.

ManagementUn proiect nu este finalizat până când el nu a fost implementat cu succes. Toţi cunoaştem că implementarea face diferenţa. Aici vă putem ajuta prin experienţa noastră, prin faptul că ştim procedurile şi mai ales le urmăm.

 

Din punctul nostru de vedere un proiect nu este finalizat până când clientul nu experimentează schimbarea, până când nu s-a realizat un o asimilare de tehnologie sau cunoştinţe noi care să se reflecte în activitatea viitoare a partenerilor noştri.

 

Etapa generic numită "Consultanţă Gamma" include soluţiile pe care le oferim pentru o implementare de succes.

European Union Structural FundsOferim asistenţă specializată pentru toate etapele necesare derulării unui proiect de investiţii finanţat prin fonduri structurale - de la elaborarea fişei de proiect până la depunerea ultimei cereri de plată.

 

Pentru a veni în sprijinul dumneavoastră, am extras din fiecare document programatic elemente care pot răspunde la câteva întrebări:

  • Cine sunt beneficiarii?
  • Pentru ce se alocă fondurile?
  • Care este dimensiunea proiectelor?
  • Care este valoarea grantului?

 

De asemenea, găsiţi o serie de elemente noi pe blogul nostru în secţiunea de fonduri structurale.

 

În cazul în care aveţi întrebări punctuale legate de proiectul dumneavoastră, contactaţi-ne şi veţi primi răspuns, gratuit, din partea specialiştilor noştri în timpul cel mai scurt.

 

≡ Glosar

  • Coordonare, asistenţă şi consultanţă oferite autorităţilor contractante şi ofertanţilor în vederea instruirii, formării personalului acestora, în activităţi legate de aplicarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice, respectiv organizarea OUG 34/2006 şi a legislaţiei complementare;
  • Organizarea de cursuri şi seminarii pentru personalul autorităţilor contractante şi ofertanţilor în vederea instruirii acestora şi clarificării activităţilor legate de aplicarea prevederilor legale în vigoare în domeniul achiziţiilor publice;
  • Asistenţă tehnică oferită autorităţilor contractante la întocmirea documentaţiei de atribuire a contractelor de achiziţii publice;
  • Asistenţă tehnică oferită operatorilor economici, la întocmirea ofertelor în vederea participării la proceduri de achiziţie publică;
  • Reprezentarea autorităţilor contractante sau a ofertanţilor în procedurile de achiziţii publice pe care le efectuează, respectiv la care participă.

Programul SAPARD şi continuatorul lui, FEADR, reprezintă un domeniu în care realizăm şi implementăm proiecte importante pentru sectorul privat (ferme vegetale şi animale precum şi unităţi de procesare carne, legume-fructe) precum şi pentru autorităţi publice locale.

Un serviciu nou, complex, obligatoriu de însuşit de autorităţile publice locale în vederea accesării fondurilor europene. Concept